marți, 21 decembrie 2010

Vicovu de Sus, oraşul cu cele mai mici spaţii verzi din judeţ

Pe primul loc în topul judeţean, ca fiind „cel mai verde”, se situează oraşul Solca, cu 69 mp pe cap de locuitor, urmat de Vatra Dornei (34,48) şi Gura Humorului (24,82)
O comisie mixtă desemnată prin ordin al prefectului Sorin Arcadie Popescu a verificat modul de administrare a spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor urbane din judeţ. Din comisie au făcut parte reprezentanţi ai Prefecturii, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, fiind controlate municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Rădăuţi, precum şi oraşele Gura Humorului, Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea, Siret, Solca şi Vicovu de Sus.

Subprefectul Angela Zarojanu relevă că, potrivit legislaţiei româneşti, armonizată cu cea europeană, până la 31 decembrie 2010, localităţile urbane sunt obligate să aibă, în intravilan, 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor, până la finele lui 2013 suprafaţa verde urmând a fi extinsă la 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor. „Deziderat dificil a se realiza într-o serie de localităţi, întrucât administraţiile locale nu deţin suficiente terenuri în domeniul public sau privat, astfel încât să se conformeze legii”, subliniază adjunctul reprezentantului Guvernului în teritoriu.

În această situaţie se află noile oraşe, precum Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea şi Vicovu de Sus, care, provenind din localităţi rurale, au întinse porţiuni înverzite, însă, din cauză că acestea aparţin populaţiei, nu pot face parte din Registrul local al spaţiilor verzi.

Pe primul loc în topul judeţean se situează oraşul Solca, cu 69 de metri pătraţi pe cap de locuitor, urmat de Vatra Dornei cu 34,48 de metri pătraţi, Gura Humorului – 24,82 de metri pătraţi, Câmpulung Moldovenesc – 22,39 de metri pătraţi şi Suceava – 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor. Cea mai mică suprafaţă pe cap de locuitor o au Vicovu de Sus – 2,73 de metri pătraţi şi Frasin – 3,54 de metri pătraţi.

În urma descinderilor s-a constatat că la Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Siret în buget sunt prinse sume pentru administrarea, gospodărirea spaţiilor verzi şi pentru Registrul spaţiilor verzi, în timp ce în celelalte 16 localităţi amintite este invocată lipsa resurselor financiare.